Câteva chestii… o leapşa, nişte muzică

Pentru că sunt sătul de ce văd la televizor (când sunt acasă, mi-e bine… dacă sunt la servici, e nasoală treaba, că nu mă dezlipesc de televiziunile de ştiri, 4 la număr), ba că e vorba de meciul preşedintelului cu mai tânărul prim-ministru, ba că e vorba despre evenimentele legate de fostul prim-ministru Adrian Năstase, ba că e vorba despre manipularea infectă a celor de la Antena 3 (s-a ajuns până la chemarea omniprezentului în talk-show-uri şi emisiuni ieftine, a atotştiutorul psihologiei umane Hanibal Dumitraşcu, pentru a spune că Traian Băsescu este speriat de moarte doar pentru că îşi ţine mâinile în buzunar)… nu mai vreau d-astea! O iau altfel:

Am primit o leapşa (de fapt, am primit mai multe, de la Lucianna sau de la alţii dar pe care nu le-am onorat încă) de la Aura. Are nişte întrebări interesante pe care, dacă le voi aborda, mai mult ca sigur le voi strica farmecul. Încerc totuşi, iar dupa ce termin cu ele, bag o melodie cel puţin interesantă.

Să-ncepem:

1. Ce crezi că il determină pe un om să fie domn?
Dacă ar fi să mă raportez la vremurile contemporane, pe caz general, treaba asta e o chestie mai rară decât un Ford GT40 pe străzile Bucureştiului. Totuşi, consider un om inteligent, cu o bună creştere şi cu viziune clară şi nealterată despre viaţă ca fiind un om determinat să fie un domn. Este totuşi vorba de un conglomerat de calităţi care cu greu pot fi găsite la un loc la un om. Am întâlnit domni la viaţa mea, dar mult prea puţini.

2. Dacă ar trebui să alegi între familie şi persoana iubită pentru a fi fericit, ce ai alege?
Nu ştiu câţi m-ar înţelege, dar în funcţie de fericire, aş înclina mai mult spre familie (şi am destule motive personale pentru care să spun asta). Iar dacă s-ar putea să nu fiu nevoit să aleg între familie şi persoana iubită, ar fi excelent.

3. Ce fel de personalitate ai?
Wow! Ce să zic, în ciuda aparenţelor, nu-s tot timpul atât de vulgar, nesimţit, plin de glume deplasate şi alte câteva. Dacă ştii să lucrezi cu mine, o să vezi că sunt destul de sincer, te ajut dacă pot şi mi-o ceri,  putem face lucruri interesante. Numa’ să ştii la ce rotiţă din creier să lucrezi. Altfel, dacă nu reuşeşti să-mi intri la inimioară, păi nu prea o scoţi prea uşor la lumină cu mine. E aiurea să spun ce fel de personalitate am în 5 rânduri la o leapşa. Care mă cunoaşte cât de cât personal, zic că poate să comenteze măcar 3 lucruri despre mine şi mirobolanta-mi personalitate.

4. De ce unele persoane, atunci când pierd persoanele iubite, au impresia că nu mai are nici un rost să înceapă altă relaţie?
Întrebare interesantă. Dar e prea ilară ca să răspunzi la ea…

5. Cum te simţi atunci  când ura te cuprinde?
Tare! Am o senzaţie orgasmică… Aiurea zic. Până acum n-am cunoscut un sentiment adevărat de ură. Poate aşa, să dezvolt o ură pentru ipocrizie. Totuşi, atunci când mă cuprinde ura, nu-i un sentiment care să scoată la iveala ceea ce e mai frumos din mine…

 

Mda, am stricat-o şi p-asta. Am o problemă de la o vreme încoa’ cu întrebările de gen. Şi dacă am primit-o, am zis de la cine, dar de dat mai departe n-o dau nimănui, că oricum dacă o dau cuiva, nu o preia.

 

Ziceam şi de muzică. Păi, vocea României din sezonul 1 al show-ului omonim a lansat al doilea său single din carieră. E o melodie care dă câteva palme scepticilor care dădeau cu el de pământ după featuring-u’ cu Alex Velea. De data asta Ştefan Stan a venit cu o melodie ce nu-i nici comercială, e-n limba română cântată, îi pune vocea în valoare destul de bine şi are şi nişte versuri ce se pliază pe sufletul lui. Aşadar…

Ştefan Stan – Ea nu mai vine

 

Până data viitoare…

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on Pinterest

Comentarii

comentarii

6 comentarii

  • Alexandra spune:

    De data asta a nimerit melodia Stefan , este chiar superba as putea spune.

  • un Neuron spune:

    Mo, te trolez o ţâră: piesa-i marfă! Dar te primesc la spovedanie pe gratis şi-o să tre’iască să ierţi trolarea. Binecuvântări!

  • Frumos raspuns, chiar si la intrebarea numarul4 :))
    sfatul meu? renunta la televiziunile de stiri sunt infecte

    –Cu drag Felicia

  • Tony spune:

    Din primele 3 note de pian mi-am dat seama ca melodia e buna. Si totusi, ca sa fiu si putin rau, se puteau si mai multe versuri.

    Si un GT40 in Bucuresti n-as vrea sa vad. Mai degraba in orasul nostru.

    • Adelin spune:

      Şi credeam că n-o să găsească nimeni nod în papură. Tony, are mai multe versuri decât 4 din majoritatea pieselor de actualitate luate la un loc.

      Iar un GT40 am văzut eu într-una din zile dând ture pe o stradă, când eram eu de muncă. Muicăăă, ce sound are motoru’ ăla şi toba aia de eşapament!

  • Aniela Deby spune:

    Mersi ca ai raspuns lepsii mele!Sunt uimita sa vad cat de departe ajunge:))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *