Vorbim despre…

… cum România trece printr-o perioadă fără precedent în ultimii 22 de ani, de când scăparăm de comunism (despre care am susţinut în câteva rânduri, în cercuri restrânse, că are o ideologie bună, dar numai în mâinile cui trebuie).

… faptul că USL-u’, la adăpostul scorului zdrobitor obţinut la alegerile locale în faţa principalului „competitor” PD-L, încearcă să-şi poziţioneze oamenii strategic în funţii cheie, în TOATE instituţiile statului, reinventând termenu’ de „politizare„.

… cum motivarea USL la schimbarea preşedintelui senatului a fost că puterea trebuie să aibă reprezentare în conducerea forului unde are majoritate. Totuşi, Mircea Geoană a fost preşedinte al senatului 3 ani de zile şi făcea parte din partidul de opoziţie, care nu era majoritar…

… primul-ministru al României care acum o săptămână spunea într-un cotidian spaniol că îşi va da demisia în cazul în care acuzaţiile de plagiat asupra tezei sale de doctorat se dovedesc a fi adevărate. A doua zi după ce o comisie s-a pronunţat în „favoarea” plagiatului, acea comisie a fost dizolvată.

… faptul că dacă peste 3 săptămâni se hotărăşte ca noi să ieşim la vot pentru decizia de suspendare din a funcţie a lui Traian Băsescu, am să votez împotriva suspendării, în semn de protest pentru nesimţirea de care dau dovadă USL-iştii la ora actuală, sub paravanul „normalizării” vieţii politice din România.

… ideea că nu am fost, nu sunt şi nu voi fi un băsist, uslist sau mai-ştiu-eu-ce. Totuşi, am fost şi voi fi calificat de unii, prea îndoctrinaţi cu rahat, ca fiind băsist. Nu-s, mă! L-am votat pe Băsescu în 2009 doar pentru că îl avea competitor pe Mircea Geoană… de asta nu s-a ţinut cont niciodată.

… cum mass-media controlată de partea USL-istă dopează populaţia informaţii eronate, gen prima pagină din Jurnalul Naţional de ieri, gen talk-show-urile aşa-zisei televiziuni credibile şi imparţiale Antena 3.

… ce se întâmplă cu un condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, canonizat aproape, în ciuda faptului că până mai ieri toată lumea îl condamna pentru faptele sale, mai mult sau mai puţin închipuite.

… cum, pe scena politică română începe să-şi facă loc un partid populist, extremist aş putea spune, construit pe baza manipulării masei de proşti din România; PP-DD.

… faptul că mi se face efectiv lehamite de ceea ce se întâmplă la ora actuală pe scena politică din România.

… faptul că, în momentul de faţă în România se găsesc mult prea mulţi proşti care au drept de vot. De asta mi-e frică teribil!

 

Până data viitoare, să trăiţi bine!

 

 

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on Pinterest

Comentarii

comentarii

Un comentariu

  • Mihaeladm spune:

    Ade, cu doua diferente, avem aceeasi lehamite generalizata :
    eu il prefer pe Geoana nu doar lui Basescu, ci multora, tocmai fiindca nu e patimas (m-am saturat de patima teribil, nu ne-a adus nimic bun)
    si doi : as prefera suspendarea TUTUROR,
    oricum sunt aceeasi masa informa de ticalosi demagogi care profita de marea prostime.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *