Leapşa de vacanţă

Sunt câţiva inşi care atunci când dau o leapşa, înşiră un pomelnic de link-uri printre care se află din când în când şi câte unu’ ce face trimitere în grădina mea. În seara asta, Aura fu cea în cauză. Mi-a pasat o leapşa cu întrebări de vacanţă. Ca deobicei în ultima vreme, o iau, dau curs întrebărilor şi n-o dau mai departe nimănui. Să fiu io un Gică Contra. Aşadar:

1. Munte sau mare?
Scurt şi la obiect: munte. Nu-mi place la mare. Nu găsesc nimic spectaculos în a sta mai mult de două zile la mare. Cel mult. Altfel, dacă vreau să mă bronzez, mă duc la ştrand. Dacă vreau să mă bălăcesc, folosesc acelaşi ştrand. Dacă vreau în club, am destule atât în Bucureşti, cât şi în Ploieşti. Dacă vreau aerosolii lu’ peşte prăjit, mai bine mă duc la Slănic, în judeţu’ meu drag şi respir la sare până-mi vine acru. Şi ca să răspund unora dăştepţi, da, am fost la mare, am stat o săptămână şi nu mi-a plăcut.

2. Iarna sau vara?
La fel de scurt: iarna. Sunt născut iarna, îmi place zăpada, aşa ateu cum sunt eu, tot îmi plac colindele şi îmi place să bag cârnaţi şi alte preparate din porc ce se halesc preponderent iarna şi în preajma sărbătorilor de iarnă. Şi n-am nicio problemă cu frigul, la fel cum nu am nicio problemă cu căldura. Cu apa mult prea caldă sau mult prea rece am eu o problemă, dar era despre altceva vorba aici.

3. Care e destinatia la care visezi ca vei ajunge macar o data in viata?
Alpii elveţieni zic. Dacă mor şi nu văd măcar o singură dată munţii cu pricina, o să mor neîmplinit ca Ceauşescu.

4. Care a fost cea mai frumoasa tara pe care ai vizitat-o?
Hmm… România…

5. Care a fost cel mai frumos oras din afara tarii pe care l-ai vizitat?
Sibiu. Şi explic la întrebarea următoare de ce.

6. Care a fost cel mai frumos oras din Romania pe care l-ai vizitat?
Sibiul să fie. Şi ca să explic ce spuneam mai sus, aici în sudul ţării unde locuiesc parcă este o altă ţară. O dată ce-ai trecut Carpaţii în sus, totul se schimbă. De când mă ştiu, sunt cel puţin 10 dăţi (în ani diferiţi) în care am vizitat Transilvania (Braşov, Oradea, Arad, Timişoara, Sighişoara, Cluj-Napoca) şi de fiecare dată parcă am vizitat altă ţară. Alţi oameni, alte lucruri…

7. Ce obiectiv turistic te-a impresionat?
Niciunul în mod special până acum. Dar n-am ajuns pe Transfăgărăşan sau pe Transalpina. Atunci se vor schimba lucruruile.

8. Ce obiectiv turistic romanesc ai recomanda unui strain?
Toată România. Ia-o bă la pas că ai ce vedea. Ceva ce n-a văzut neam de neamu’ tău de la maimuţă-ncoa’.

9. Ce oras ti-ai dori sa vizitezi?
Încă mă gândesc…

10. Ce suveniruri cumperi de obicei?
Nimic special, doar ce-mi place, dacă-mi place ceva.

 

Şi gata. Şi zic că se face pauză iar… până data viitoare.

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on Pinterest

Comentarii

comentarii

3 comentarii

  • Mihaeladm spune:

    Mai Adelin, cateodata parca mi-ai fi frate, doar unu’ mai radical la vorba. 😉
    Eu preiau lepse dar nu le dau mai departe de teama sa nu ma injure careva in gand.
    La mare n-am fost niciodata, dar nici nu inteleg rostul de a sta lungit in vacanta. Scuza-mi morbiditatea, da’ o sa stam cu totii lungiti intr-un oarecare viitor, eu in vacanta vreau sa simt ca traiesc. 🙂
    Chestia cu ateul care se simte bine ascultand colinde … m-ai induiosat fiindca ma gandeam cati dintre „drept-crediciosi” asculta colinde pentru mesajul lor religios. Mai nimeni presupun, asa ca suntem cu totii in aceeasi galeata cu tine. 🙂
    La mine e vara, desi is nasculta spre iarna – aici se manifesta tendinta mea de Gica Contra. 😉
    Iar destinatia cu senzatia de implinire ar fi, stiu ca e caraghios la culme, Sahara.
    Sa-ti mearga din plin, ca tare mi-a placut vorba ta ca parca ai fi in alta tara cand mergi in Ardeal – si eu resimt asta, dar n-am putut sa o pun asa clar si concis in vorbe !

  • Oana spune:

    Hmm, ți-am mai zis eu ție, o să avem o adevărată problemă de anul viitor dacă nu mergem la mare. Pentru mine nu există concediu/vacanță fără mare. Și eu pot să stau leneșă la plajă o săptămână întreagă fără nicio problemă. Na! Și iubesc vara, nu iarna. Dar pe mine m-a vrăjit Clujul, deși mi-a plăcut și Sibiul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *