Pentru golanii aflaţi la volan

Colectivul www.rca-ieftin.ro s-a gândit că dacă tot le merge business-u’ aşa de bine, ba chiar sunt într-o continuă ascensiune, hai să iasă la rampă şi cu o campanie de sensibilizare. Iar dacă tot ce fac ei se învârte în jurul automobilelor şi a asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA), campania nu putea fi decât despre automobile şi despre maimuţelele care le conduc. Nu oamenii, pentru că ar fi însemnat să generalizeze şi nu e cazul, ci acel grup special de oameni care se crede prea şmecher, prea regele şoselii.

Ca orice campanie serioasă de sensibilizare, oamenii aveau nevoie şi de un website special pentru asta. Aşa a apărut www.volanii.ro, site-ul unde veţi găsi toate detaliile campaniei. Momentan, se lucrează la decalogul bunului simţ la volan căutându-se o variantă finală. Faptul că aceste 10 porunci sunt propuse de vizitatorii site-ului şi votate tot de către ei, mă face să fiu un pic sceptic în ceea ce priveşte acest decalog, dar faptul că încă sunt şofer de ocazie (vremuri grele, remuneraţie mică, maşină lipsă) mă face să fiu liniştit puţin. Mai este timp până pe 1 septembrie pentru a vota regulile pe care le veţi vrea printre cele 10.

Campania, după cum se poate informa fiecare de pe site, constă în realizarea decalogului de care am vorbit mai sus, tipărirea unor sticker-e de pus la vedere pentru a vedea lumea că suntem şi sunteţi şoferi responsanbili, dar şi bilete de pus în geam celor care parchează pe unde le vine, dar numai unde trebuie nu. Şi toate astea cu zâmbetul pe buze, fără să ne enervăm, să înjurăm sau provocăm daune autoturismelor (se poartă şi asta dacă nu ştiaţi :lol:). Scopul final ar fi, spun eu, să avem din ce în ce mai mulţi şoferi responsabili. Da’ e greu…

Daca ar fi să-mi dau cu părerea, deşi nu prea contează, nu am aşa mare încredere în această campanie. Spun asta pentru că nu am încredere în oameni de fel. Dar decât un om corect, arogant şi aparent nepăsător ca mine, mai bine să te apuci să faci  ceva, în speranţa că măcar un om se va schimba şi va face lucrurile mai bine. Nu am cum să nu le dau dreptate celor care fac şi speră ca aceste lucruri să se întâmple. Abia aştept să văd în trafic ditamai gorila enervată pentru că cineva i-a lipit pe geamu’ de la Q7 decalogului bunului simţ doar pentru că a parcat pe locul rezervat persoanelor cu handicap. Păi cu ce-a greşit el dacă primăria nu alocă mai multe locuri de parcare? 😆 Ar putea fi amuzant la un moment dat.

Aşadar, hai să fim mai calmi la volan, hai să nu mai înjurăm aşa mult, hai să învăţăm să ne parcăm maşinile cum trebuie, unde trebuie, hai să nu mai o luăm de nebuni pe linia de tramvai până când ajungem primii la semaforul unde aşteaptă nerăbdătoare o coloană de maşini lungă de 100 de metri. Hai să vedem dacă se întâmplă ceva. Eu sper să da.

Uite şi două videoclipuri mişto, făcute cu ocazia campaniei:

 

 

Până data viitoare, conduceţi cu grijă!

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on Pinterest

Comentarii

comentarii

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *