Ai noştri ca brazii

Mă bucură entuziasmul pe care-l văd zilele astea legat de meciul dintre România şi Olanda din preliminariile campionatului mondial de fotbal din Brazilia 2014. Toată lumea vorbeşte de meci şi foarte multă lume dă un pronostic favorabil alor noştri…

Aşa începeam aseară, cu mult înainte de începerea meciului, să scriu despre cele 90 de minute concretizate de mine după terminarea partidei cu o frază simplă, cunoscută publicului: „Dom’le, băieţii a jucat bine, da’ i-a bătut scârbili alea.” Şi ţup! au sărit oamenii cu like-uri pe feisbuc. Adevărul este însă că, faţă de alte dăţi în care am pierdut un meci (poate chiar la scoruri mai decente), reacţiile pe care le-am întâlnit astăzi au fost chiar interesante.

Ca să fac pe interesantu’, s’tem pe un trend ascendent în ceea ce priveşte respectul oamenilor faţă de meciurile de fotbal. În tribune văd spectacol, nu bătai (bine, pe arena naţională nu prea poţi să mişti că te saltă bă’eţii ‘mediat). Oamenii cumpără bilete şi merg la meciurile importante. Toate astea sunt lucruri care mă bucură.

Legat de meciul de aseară, după părerea mea, scorul este nedrept. Totuşi, Olanda este Olanda. Faţă de cât şi cum investim noi în fotbal, să spunem merci că suntem unde suntem la ora actuală. Avem încă probleme de mentalitate, avem probleme cu infrastructura şi ne ţinem încă pe linia de plutire. Se poate şi mai sus şi este bine că uneori ţipăm că vrem mai sus. Este primul pas ce trebuie să-l faci dacă ca să ajungi sus: să vrei. Restu’ e cancan. Spuneam de scorul nedrept. Zic şi de greşelile de arbitraj. Zic şi de jocul slab practicat de unii dintre băieţi, dar fără să dau nume.Este bine că încă suntem în grafic şi putem spera la o nouă calificare, după mulţi ani, la un campionat mondial.

Să ne susţinem echipa naţională, indiferent de rezultate, obligând astfel şi jucătorii convocaţi să trateze cu mai multă seriozitate convocările şi să pune măi mult suflet în teren.

 

Până data viitoare, hai România!

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on Pinterest

Comentarii

comentarii

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *