De mic am sânge roş-albastru

Locuind în zona Ploieştiului (da, sunt de la ţară, născut, crescut şi educat la ţară până pe la o vârstă), este la modă  ca acum toată lumea să susţină frenetic echipa locală, Petrolul Ploieşti, echipă care de altfel este pe val cum s-ar spune. De câteva ori am fost urecheat că nu susţin marţienii deloc, pentru că sunt ai noştri. Băi, uite că eu nu procedez aşa. De mic ştiu că trebuie să susţin o singură echipă de fotbal, iar aia este Steaua Bucureşti.

Era o zi frumoasă, însorită. Un agarici de vreo câţiva anişori, probabil nu mai mult de 6, 7, stătea în casă şi se uita cu ochi atenţi la televizorul alb-negru al bunicilor, urmărind un meci de fotbal. Juca Steaua Bucureşti contra unei echipe din Braşov. Copil să fi şi să auzi de un nume ca Steaua îţi atrage atenţia fără să vrei. Anii au trecut, iar agariciul a tot rămas cu numele Steaua Bucureşti în minte. A urlat de fericire, a înjurat la nervi, dar a rămas alături de echipă indiferent de situaţie.

Şi ca să trec peste descrierea asta penibilă la persoana a III-a de mai sus, zic că încă de mic mi-a curs prin vene sânge roş-albastru. Fotbalul a fost printre primele sporturi pe care l-am urmărit la televizor, fotbalul a fost şi printre primele jocuri de echipă practicat pe uliţele comunei Mihăileşti (jud. Buzău).  Iar Steaua a fost probabil prima echipă pe care am urmărit-o (fiind conştient de asta)  într-un meci de fotbal. M-am bucurat când Steaua a luat campionatul, m-am bucurat când Steaua a luat Cupa României, m-am bucurat când Steaua s-a calificat în cupele europene, am suferit când Steaua a ratat calificarea în finala cupei UEFA, am suferit când Steaua a pierdut meciuri importante şi nu numai.

La peluzăNu am fost suporterul care să meargă pe stadion să-şi susţină echipa, pentru că nu s-a putut, din diferite motive personale. Dar iată că am reuşit să iau parte la un meci derby, contra dinamo. Am fost acolo, la peluza, chiar în spatele porţii. Am cântat până când am rămas fără glas, chiar şi când capul îmi bubuia de durere. Am simţit în sfârşit cum este să fi acolo, să te bucuri, sa te enervezi şi să simţi alături de toţi ceilalţi din tribune ce se întâmplă pe teren. Îmi place să cred că faptul că m-am aflat în tribune a fost cu noroc, iar atunci când am plecat acasă am plecat bucuroşi. Nu cred că am cuvinte să descriu ce senzaţii am trăit în seara aia. Poate pentru unii sunt chestii neînsemnate, uzuale, dar pentru mine seara respectivă a fost magică.

Stelist am fost, stelist rămân, stelist mor. Asta e sigur. Şi nu pentru că este cea mai titrată echipă din România, nu pentru că are cei mai mulţi fani din România, nu pentru că este cea mai mediatizată. Nu, niciunul din motivele astea. Susţin echipa asta pentru că atunci când eram copil mititel şi m-a întrebat cineva cu ce echipă ţin, am spus mândru: CU STEAUA! În rest, vorbele altora nu contează. Copchilaşii postaci şi photoshopiştii să-şi vadă de înjurăturile şi jignirile lor. Avem şi noi cu ce să răspundem, că doar avem o limbă flexibilă. Ce simţi tu contează întotdeauna. Restu’ sunt chestii de umplutură.

 

Până data viitoare, fair-play!

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on Pinterest

Comentarii

comentarii

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *