Trebuie să-i citesc pe alţii

De când am instalat FeedReader am început iarăşi să citesc blog-uri. Îmi vine mult mai uşor s-o fac cu progrămelu’ ăsta. Am inserat în jur de vreo 50 de feed-uri, blog-uri ale cunoscuţilor mei sau blog-uri pe care le-am vizitat măcar o dată şi mi-a plăcut ce-am citit acolo. Dar nici nu le-am băgat bine feed-urile astea că deja mă gândesc să şterg multe dintre ele, fără să dau nume. Toată blogosfera a început să se şubrezească. A devenit o industrie care trebuie să producă bani. Ori asta, printre altele, nu-mi place. Ce-a început ca fiind o activitate de timp liber, a ajuns acum să însemne doar articole publicate pentru bani, fie că-s advertoriale, fie că-s review-uri la fel de fel de device-uri sau mai-ştiu-eu-ce. Cam despre chestiile astea vezi scris pe marea majoritate a blog-urilor. Rar mai găsesc câte-un articol despre-un tâmpit care n-a parcat cum trebuie, sau măcar o răbufnire a cuiva… nişte gânduri aruncate acolo la nervi sau nişte cuvinte spuse într-un moment de fericire.

Şi dacă am amintit de advertoriale, tre’ să spun că există o anumită categorie de advertoriale care mă scot din minţi atunci când le citesc. Sunt acele articole în care X se chinuie să facă reclamă la castroane verzi şi ne povesteşte el cum, atunci când era mic, mânca mămăligă rece din castroane verzi, iar acum când s-a făcut mare a căutat el pe site-u’ nu-ştiu-care şi a găsit că aia au la vânzare castroanele copilăriei lui. Ceva de vis, nu alta. De cele mai multe ori am curaj să bag mâna în foc că X, nu numai că n-a avut castroane verzi în copilărie, dar nici măcar nu ştie ce gust are mămăliga rece. Iar ultima frază mă duce cu gându’ la un subiect pe care l-am mai abordat într-un articol scris acum vreo lună, atunci când mă luam de cei care spun poveşti „îmbunătăţite„.

Într-un dialog cu Haotik purtat în tren, când ne „grăbeam” amândoi spre Bucureşti, îmi povestea omu’ despre cum nu poţi scrie despre unele lucruri fără să le împopoţonezi puţin, ca să fii sigur că sensibilizezi pe cineva sau sa fii sigur că eşti înţeles. Pornise ideea de la un schimb de comentarii pe care l-am avut noi doi la un articol de pe blog-ul său. Oricum, şi-a argumentat destul de bine răspunsul, astfel încât nu am avut prea multe de zis… lui cel puţin. Despre alţii însă, nu spun decât că dacă ai pretenţia de a te numi blogger, zic eu că nu ai de ce să înfloreşti lucrurile relatate, doar ca să atragi mai multe vizite pe blog. Nu te mai numeşti blogger  în cazu’ ‘cela, ci nuvelist… mă rog, sper că m-am făcut înţeles. Cert e că fug şi de înfloritori.

Blogosfera nu se mai prezintă aşa cum se prezenta în 2008, când m-am apucat eu de treaba asta. Pe vremea aia nu primau advertorialele, review-urile, poveştile „fantastice” şi alte asemenea. E drept că şi în vremea aia erau alţii care stricau peisajul. Am spus că trebuie să caut alţi bloggeri pe care să îi citesc. Sunt sigur că acolo undeva, în marea asta de bloggeri sunt destui care să scrie pe gustul meu. Am să-i caut pe ăia într-un mod paşnic, fără să avertizez pe nimeni că „bă, vezi că nu te mai citesc, că nu-mi place cum şi ce scrii„, fără să vreau să-i schimb vreunuia stilu’ de scris. De aceea nici n-am dat exemple de oameni şi blog-uri printre cuvintele înşirate în articolul de faţă. Fiecare este liber să scrie despre şi cum vrea… trăim într-o democraţie, fir-ar mama ei de democraţie!

 

PS: Cam despre asta e vorba în propoziţie, printre altele:
Tweet about reading blogs

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on Pinterest

Comentarii

comentarii

12 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *