Până şi Bond e muritor

SkyfallCam târziu ce-i drept, dar mi-am luat inima-n dinţi şi m-am uitat la cel mai recent film din seria „James Bond„, Skyfall. Este şi primul pe care-l văd din serie care să îi aibe pe Daniel Craig în rolul agentului 007. La prima vedere, parcă aş fi puţin dezamăgit de ceea ce-am văzut, mai ales că am auzit câteva cuvinte frumoase despre film de la câţiva cunoscuţi care l-au văzut. Dar înainte să mă apuc să zic nasoale despre film, cred că e cazul să văd şi celelalte două părţi care l-au avut ca actor principal pe Daniel Criag: Quantum of Solace şi Casino Royale. Abia apoi pot să spun dacă abordarea asta nouă asupra personajului îmi este clară… sau măcar să mă lămuresc dacă există o abordare nouă asupra personajului.

Am văzut în Skyfall un James Bond poate cam palid, departe de ce ştiam eu din celelalte filme văzute, ce l-au avut ca personaj principal pe Pierce Brosnan de exemplu. Bond interpretat de Brosnan era din cale afară de şarmant, sigur pe el, gata să ducă la capăt misiunea sa… personajul nemuritor. Ori James Bond din Skyfall mi s-a părut numai bun de pregătit pentru a fi scos la pensie… aici, Bond este un simplu muritor. Sau cel puţin aşa am gândit eu preţ de cele 2 ore şi vreo 20 de minute cât durează filmul. Mult, dar puţin. Cam asta este ce-aş putea să spun despre durata filmului, mult durează, dar puţină acţiune. Totul este destul de ambiguu.

Nici personajul negativ, Silva, nu mi-e clar care-i treaba cu el. Este un vechi agent al MI6, lăsat pradă pe câmpul de luptă de M., care şi-a făcut un plan malefic de a se răzbuna pentru asta. Dar cu toate astea, nimic nu-i clar despre el. Citeam într-un articol cum Silva este unul dintre acele personaje negative bine puse în scenă. Interpretat cum trebuie, gândit cum trebuie. S-a făcut chiar o paralelă între el şi Joker din The Dark Knight. Departe de mine de a face o asemenea comparaţie. Silva este un tip, pe cât de inteligent pe atât de neglijat de regizor.

Eu nu vreau un Bond fără gadget-uri, nu vreau un Bond pe care să-l văd că dă urme de slăbiciune, un Bond care să nu treacă testele fizice şi psihice. El este piesa de rezistenţă a MI6. Bond trebuie să fie un nemuritor, un erou. Nu-mi place că l-am văzut atât de uman. Sau poate, cine ştie, m-am uitat eu la film cu capul în jos şi n-am înţeles nimic. Dar, pe bune acum, Q, data viitoare dă-i omului mai multe la el, nu doar un pistol şi-un transmiţător radio.

Marele şi imensul plus al filmului este theme song-u’ (trăi-mi-ar franceza), pus frumos în scenă de graiul uneia dintre cele mai bune voci ale deceniului în care trăim cu bune şi cu rele, Adele. Piesa a luat şi Oscaru’ în 2013 pentru cel mai bun cânticel dintr-o coloană sonoră. Numele melodiei este „Skyfall” (ce chestie… 😆) şi sună cam aşa:

 

Am întrebat pe facebook dacă filmu’ merită efortu’. Părerile au fost împărţite. Unii au spus că merită clar efortu’, alţii m-au sfătuit să-l văd numai dacă … (completaţi pe spaţiile punctate), iar alţii mi-au spus că-i de evitat. Curios sunt din fire şi rău nu-mi pare că m-am uitat. Este o abordare aparte a personajului, ce-şi merită banii daţi pe bilet la cinema. Totuşi nu-i genul de abordare care să îmi placă mie. Mi-a ajuns că l-am văzut pe Batman luptându-se cu caii verzi de pe pereţi. Ce facem, îi umanizăm pe toţi?

Să fie şi trialer-u’, că poate o vrea careva să-l vadă.

 

 

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on Pinterest

Comentarii

comentarii

5 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *