The words

The WordsDe ceva vreme, dacă mă conectez şi eu ca totu’ la wireless-u’ de la metrou (pentru care ai nevoie de un user şi-o parolă DigiNet), atunci când ajung acasă, mă trezesc c-o frumoasă eroare 691 pe cap. Ceea ce mă face să stau fără net câteva ore. Aşa m-am apucat eu să văd un film. Am ales eu „The words„. Partea bună e că nu-mi pare rău deloc de faptu’ că l-am văzut. Partea proastă e că trebuie să se schimbe topul celor mai bune filme văzute de mine (despre care o să vorbesc iarăşi, cum am vorbit la un moment dat pe vechiul blog). Şi partea şi mai proastă e că filmul ăsta o să urce de acum încolo pe prima treaptă în topul celor mai bune filme văzute de mine. Iar asta este o parte proastă pentru că nu ştiu de ce urcă tocmai acolo. E ceva total atipic filmul ăsta faţă de ce am văzut până acum.

Deobicei, atunci când văd un film, ascult o melodie, vorbesc cu cineva, îmi place să fiu atent la ce aud şi, ori de câte ori pot, să extrag idei principale, citate sau măcar două vorbe care-mi sar în urechi. Aici, a fost altceva. Cred că la fiecare 3 scene, tot găseam o frază, o propoziţie sau măcar două cuvinte care să-mi atragă atenţia. Nu mă mai opream. Un film început fără vlagă, continuând tot fără vlagă şi ajungând abia pe la jumătate sau chiar după, să fie câtuşi de puţin interesant, mi-a atras atât de mult atenţia.

Sunt 3 poveşti de viaţă, bagate una-ntr-alta, exact cum sunt păpuşile matryoshka, care formează o poveste mare, croită în jurul cuvintelor, în jurul adevărului şi sincerităţii. Genul de poveste pe care atunci când o urmăresc, toată atenţia mi-este captată, iar eu încerc să văd cum pot să aplic în viaţa reală ceea ce văd şi/sau să învăţ din povestea respectivă. Este genul de poveste care, poate să-mi schimbe percepţia mea asupra vieţii. Iar la asta contribuie şi faptul că s-a terminat în coadă de peşte povestea… aşa pot să mi-o continui singur.

Nu am citit critici, nu mă interesează părerile altora despre filmul ăsta, dacă e bun sau dacă e prost. Mă interesează faptul că la ora actuală, pot spune că am văzut un film de geniu, un film cu o poveste spusă exact aşa cum trebuie. Cu toate astea, cu siguranţă nu este filmul pe care să-l recomand cuiva. Este doar pentru mine.

 

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on Pinterest

Comentarii

comentarii

6 comentarii

  • Tony spune:

    Daca un film ma lasa balta „pana sa am orgasm” imi cam bag si scot tot ce am. Nu stiu de ce, dar nu imi place ideea asta.

    M-ai facut curios de-un top al tau, cinematografic vorbind.

  • Raluca Anka spune:

    Ba da, este un film pe care il poti recomanda si altora, dar nu tuturor. Numai celor romantici . Este o drama romantica buna, Jeremy Irons joaca magistral, ca de fiecare data. Povestile suprapuse si caracterele sunt destul de bine conturate. In viziunea mea rolul lui Jeremy Irons poate fi interpretat si ca personificand constiinta scriitorului plagiator , un fel de Jyminy Cricket modern, glasul launtric al fiecauria dintre noi care ne spune mai devreme sau mai tarziu, tot ceea ce am gresit fata de cei din jur, sau fata de noi insine.

  • pai, il recomanzi sau nu?

    • Adelin spune:

      Dacă tot comentăm doar pentru reclama din link, măcar să o facem citind cum trebuie ce scrie nenea ăla de administrează blog-u’, nu să comentăm aiurea aşa. Altfel, nenea ăla se supără şi poate data viitoare nu mai scoate de la spam un comentariu de gen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *