Ora de Dinamo în şcoli

Ora de DinamoAzi-dimineaţă, în drumu’ meu spre o vizită de studiu la una din fabricile din Bucureşti, am observat un titlu din ziarul ring. Tre’ să spun că metrou’ era plin la 8 dimineaţa de persoane care citeau bucata de hârtie tipărită. E logic, doar e pe moca. 😆 Până să ajung la ideea mea, articolul arată cam aşa:

Dinamoviştii Marius Alexe şi Cosmin Matei au fost prezenţi la Şcoala nr. 10 “Maria Rosetti”, din sectorul 2 al Capitalei, pentru a lua parte la proiectul ORA DE DINAMO, iniţiat de FC Dinamo Bucureşti.

A fost o zi minunată în alb şi roşu, fiind promovate valorile în care cred sportivii din Ştefan cel Mare: spirit de echipă şi fairplay. “Ne bucurăm foarte mult că am petrecut câteva clipe alături de aceşti copii minunaţi. Am încercat să-i facem bucuroşi pentru că şi noi am fost la fel ca ei. Şi noi ne bucuram foarte mult când veneau jucătorii alături de noi. Mi-aş dori ca mulţi dintre aceşti copii să se apuce de sport, mai ales de fotbal, şi să vină cât mai mulţi la Dinamo”, a declarat Alexe, cel mai bine cotat jucător din Ştefan cel Mare.

ORA DE DINAMO este o campanie iniţiată de FC Dinamo Bucureşti pentru promovarea sportului în şcolile din Bucureşti şi din toată ţara. De ce în şcoli? Pentru că FC Dinamo este preocupat de promovarea celui mai iubit sport din România – fotbalul, încercând astfel să-i convingă pe copiii din România că sănătatea corpului şi a minţii se întreţine numai prin sport.

 

Pentru a vedea şi câteva poze de la eveniment, iaca link-u’ articolului de pe site-u’ ziarului:
http://www.ziarulring.ro/stiri/bucuresti/209647/Ora-de-Dinamo-la-Scoala-nr-10-Maria-Rosetti-

Acum, zic de iniţiativă, care mi se pare tare faină. Adică, fotbalul este o industrie, este un sport pe care l-am practictat aproape toţi la un moment dat în viaţă. Mi se pare normal ca astfel de lucruri să se întâmple din ce în ce mai des în şcoli. Şi până la urmă, nu trebuie să fie neapărat nevoie de fotbal. Nu, poate fi foarte frumos vorba chiar şi de… nu ştiu… aruncatu’ cu cercu’ la punct fix sau împuşcat de sticle pe gard. Promovarea sportului în rândul tinerilor este un lucru imperios.

Problema mea este atunci când fotbalul pentru cei mai mulţi puşti d-ăştia mici reprezintă un sport pe care îl faci, câştigi bani mulţi şi eşti smecher tare. Şi sincer să fiu, asta este impresia pe care ţi-o dau în primul rând jucătorii de fotbal, de la orice echipă ar fi (ca să zică vreunu’ că mă iau de Dinamo, stelist fiind). Cultură ioc, bani mulţi făcuţi, fetiţe, cluburi, vrăjeli. Şi te trezeşti că ţi se termină cariera de jucător şi nu prea ai alternative. Sunt curios, la ora actuală câţi dintre jucătorii de fotbal din campionatul românesc sunt băieţi serioşi, cu facultăţi terminate, în curs… sau măcar elevi silitori de liceu. Cam câţi?

Cât despre „Ora de Dinamo„, mi se pare că-i ceva mişto, ce merită lăudat. Hai să aud şi despre „Ora de Steaua„, „Ora de Rapid„, „Ora de CFR Cluj„, ş.a.m.d..

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on Pinterest

Comentarii

comentarii

3 comentarii

1 Trackback

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *