Spre mare…

… să plecaţi voi! Mie nu-mi place la mare. Iar părerea asta mi-o întăresc pe zi ce trece. Mă pot bronza în faţa blocului, stând la bustu’ gol, mă pot bălăci la ştrand, pot merge în cluburile din urbea învecinată, pot agăţa mergând pe stradă. Cu nisipul e mai greu, dar nu e ca şi cum mi-ar fi tare drag. Dar cum vara se apropie, multe dintre melodiile ce se lansează trebuie să fie despre mare. Dacă vara trecută nu dormeam, vara asta mergem spre mare… pardon, mergeţi spre mare. Ca să dau un înţeles rândurilor, dau spre ascultare melodia lansată de Inna acum două zile:

Inna Spre mare

Da, eu zic că este hit-ul acestei veri. Singura problemă este că este o melodie cântată de Inna, un artist atât de apreciat în afara graniţelor ţării noastre, dar atât de hulită aici, la ea acasă, în România. Toate astea pentru că românii nu sunt chiar atât de inteligenţi cum sunt lăudaţi. 🙂

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on Pinterest

Comentarii

comentarii

6 comentarii

  • BogDan spune:

    Mie-mi place marea. Aia de la bulgari. La asta a noastră nu cred că mai calc vreodată, trebuie să se alinieze prea multe lucruri ca să fac asta. Despre Inna nu spun nimic. Din punctul meu de vedere este o nulitate sub toate formele, dar nu am spus niciodată că deţin adevărul absolut.

    • Adelin spune:

      Noi stăm tare prost cu coliniaritatea. Deci, un drum bun spre bulgari să ai. Nu te contrazic, ba chiar te încurajez. 🙂

      Cât despre Inna, am ascultat-o încă de la început, chiar dacă „Hot” mi-a displăcut maxim. După, au venit câteva melodii interesante. E drept, nu e genul tău, deci nu doar Inna este o nulitate pentru tine.

      Întâmplarea a făcut să mă aflu la un moment umăr în umăr cu Inna şi mi-a lăsat o impresie tare bună. Este o tipă de viaţă, cu bun simţ în ea, respectoasă… şi cu o voce tare bună, ce a sunat mult prea bine în instalaţia de karaoke improvizată în cârciuma în care ne aflam în seara respectivă.

  • Eva spune:

    E peste puterea mea de întelegere, adică nu pricep cum unui OM nu-i place marea. Ce nu-ţi place acolo? Eu aş lua-o acasă dac-aş putea. N-am ascultat încă melodia, dar cred că ar cam fi timpul.

    • Adelin spune:

      Ia-o acasă… mută-te la mare.

      Pur şi simplu nu-mi place mie. Am fost la mare, am văzut cum stă treaba şi am văzut că toate lucrurile pe care le fac la mare, le pot face mai aproape de casă.

  • Yamasha spune:

    mie imi place inna, unii cred ca sunt invidiosi pe ea, altfel nu-mi explic de ce e atat de hulita la noi in tara.
    daca te duci in china se asculta inna, in mexic si canada la fel si multe alte tari, nu cumva asta este un semn?!

    • Adelin spune:

      Hulită este doar pentru că are succes. Este SINGURUL motiv. Iar toţi artiştii şi oamenii de muzică ce ies în faţă şi dau cu ea de pământ, o fac DOAR pentru că are succes, iar „oftica” e mare.

      Nu contest faptul că a comis-o de câteva ori, de-am zis şi eu că-i proastă + alte cele. Dar ulterior am spus că ea a evoluat… şi a evoluat în bine. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *