Manele nu mai este muzică. Muzica este manele.

Din punctul meu de vedere, oricine vine cu o critică asupra unei melodii, indiferent de gen, şi strecoară în argumentaţia sa faptu’ că „e o manea infectă” (deşi n-are nicio legătură cu muzica prestată de oameni ca Salam, Minune şi toţi bă’eţii), atunci acel cineva pierde puncte din start în faţa mea. Rar cred că găseşti câte o melodie nouă, lansată în peisajul muzical românesc, cu un ritm mai antrenant, despre care cineva să nu spună că-i manea. A cui e vina? A maneliştilor, a celor care cântă manele. Ei au luat fel de fel de melodii, au făcut cover-uri, au preluat versuri, linii melodice şi chiloţi purtaţi, le-au cântat în stilul lor şi aşa s-a bulversat populaţia. Nu se mai ştie care-i manea, nu se mai ştie care nu-i manea.

Primul exemplu care-mi vine-n minte este Ruby cu obiceiul său de a Stinge lumina.

Din 100 de inşi, 10 au ascultat şi au spus imediat că e manea. De ce? Păi, mai ascultase ei nişte melodii împrumutate de ceva manelişti de prin ceva ţări exotice (dar nu, la noi nu se ascultă manele neam!), au potrivit ei nişte sunete pe acolo şi gata, a venit marea concluzie: „e manea, eu nu ascult aşa ceva!” Da, sigur că da…

Nu fac pledoarie pentru manele aici, dar încerc în schimb să spun că toţi ăştia de comentează despre orice melodie că-i manea, ar trebui să îşi folosească ceva mai mult creieraşu’. În caz contrar se pierde bunătate de critică. Exact ca în cazul lui Laurenţiu Iancu, care a postat un articol (click pe numele omului pentru a citi articolul) în care a dat de pământ cu o melodie. Articolul l-am găsit prin intermediul lui Emil Călinescu. Şi pornise bine Laurenţiu, titlul era frumos, critică corectă, melodie chiar penibilă. Mi s-a tăiat filmu’ când am citit „manea autentică„. Serios, aia e orice mai puţin manea. N-are treabă, mai ales cu termenu’ de „manea autentică„. Adică, vreau să ştiu şi eu, ce-i aia manea autentică? Anyway, melodia în cauză e interpretată de Sonny Flame, se numeşe Hai-ne-le şi, da, e destul slabă după standardele mele, versurile fiind scrise cu toporu’ de către textier.

Cred că atunci când i-a s-a dat drumu’ pe net, am ascultat vreo 20 de secunde şi am închis pagina, am trecut mai departe. Azi a fost a doua oară când am ascultat melodia asta, în totalitate de data asta. O consider slabă, zic de versuri că-s „ca naiba„, zic că e un mic fâs din partea lui Sonny Flame. Ce nu este melodia asta, nu este o manea.

 

Mno, asta-i treaba, că manelele nu mai este muzică, în schimbă însă, muzica este manele acum. După mintea unora, tot ce se lansează în muzica noastră mainstream la ora actuală, se înscrie în categoria „manele autentice„. Mi-e dor de vremurile alea în care internetul nu era ceva accesibil mai tuturor. Şi spun asta pentru că proşti au existat dintotdeauna, numai că acum avem ocazia să-i şi vedem cum îşi etalează gândurile în online.

În rest, numai de bine…

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on Pinterest

Comentarii

comentarii

2 comentarii

  • Tony spune:

    Manea sau nu, e de rahat. Romanul (bine e poate mult prea general termenul :D) nu stie ce inseamna muzica de proasta calitate, dar stie ca maneaua e proasta.

    Deci orice e prost in materie de muzica, e manea pentru roman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *