Chestiile care scot sunete…

Când vine vorba de instrumente muzicale, primul şi primul gând mi se duce întotdeauna către vioară, în special către vioara electrică. Ştiu, vor veni unii să-mi spună că aia clasică e ceea ce trebuie, aşa că voi veni eu după să le urez ălora multă sănătate. Ori de câte ori am avut ocazia să aud live câte o vioară electrică, de fiecare dată urechile mele au fost excitate la maximum. Am fost prin vreo câteva locaţii unde am avut onoarea ca urechile mele să fie încântate de sunele viorii electrice. Cu toate astea, există cineva care nu foloseşte viori electrice, dar care totuşi mă bucură de fiecare dată când îi ascult melodiile: Lindsey Stirling. Ori dacă ea va avea vreodată un concert în frumoasa noastră ţărişoară, aş fi primul care ar lua bilet la concert. Am o presimţire cum că n-ar mai trece mulţi ani până atunci, eu sper. Momentan mă bucur să-i ascult melodiile săltând volumul la sistemul meu cu subwoofer pitit în lada patului (asta aşa, pentru un efect sporit atunci când trândăvesc în pat ascultând vreo muzicuţă sau vizionez vreun film). Sigur, cu trecerea timpului, o să fac eu un upgrade şi vor apărea nişte boxe mai simpatice, cu tot cu un amplificator pe măsură. Nu prea puternice însă, pen’ că blocul meu e destul de bătrânel totuşi. 😆  Revenind la Lindsey Stirling, cum să nu-ţi placă vioara ei? Mai ales atunci când o auzi pe ritmuri de dubstep, ca în videoclipul de mai jos:

Viaţa fără muzică nu înseamnă nimic pentru mine. Primul lucru pe care îl fac atunci când ajung acasă este să dau drumul la muzică, ca să nu mai zic de faptul că nopţile-mi sunt liniştite de muzica ce-mi cântă în surdină. Nu pot fără muzică, dom’le, n-am cum!

Iar dacă tot sunt la capitolul intrumente muzicale, am povestit eu o chestie mai acum ceva vreme, cred că pe blog-ul vechi. Eram la o lansare de carte a dirigentului meu din liceu. Printre altele, la lansare a fost invitat un nene de ne-a cântat la pian ceva. Era o dimineaţă de iarnă, tocmai începuse să ningă liniştit, pianul scotea nişte sunete sublime… e greu de explicat aici în cuvinte, dar senzaţia trăită în momentul respectiv a fost o senzaţie unică în viaţa-mi. Sper să mai am măcar o dată parte de-o asemenea clipă…

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on Pinterest

Comentarii

comentarii

2 comentarii

  • un Neuron spune:

    Văruleh, gajica zice sublim, ba chiar mişto. Da’ te întreb şi io, cum ajunsaşi tu la concluzia că subuferul se aude mai giorno când e introdus în lada patului?! Că ie calcule multe acolo.

    • Adelin spune:

      Văruleh, a fost pe bază de „tocmai de acolo de sub măsuţa aia nu s-aude bine, da’ hai că-l ascund acilea lângă capu’ meu, că poate duduie bass-u’ mai tare-n ureche„. Şi ghici ce, a mers. 😆

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *