Constat că alerg ca şi cum aş avea aproape nouăj’ dă kile

Pe 28 ale lui septembr’e a fost treaba cu Cupa Bloggerilor. Aseară, găsit-am prin intermediul lui Bogdan că există pe net unu’ din meciurile noastre, filmat integral. E vorba de meciul dintre noi, CF Hal’Ba şi Echipa Mahmură. De luat, am luat bătaie, cu destule goluri, însă ce-i interesant pentru mine că îmi dau seama, din imaginile pe care le-am urmărit şi în care mă observ, că eu alerg ca şi cum aş avea aproape 90 de kile, ceea ce şi am. Sunt greoi, nenică. Da’ nu-i bai, pen’ că cică bărbatu’ fără burtă e ca femeia fără sâni. Sănătoşi să fim. Revenind la meci, iaca imagini din ziua respectivă.

Repriza I:

Repriza a II-a:

 

Ceva mai activ am fost eu, cel care aveam pe spate numărul 18, prin repriza a II-a, unde m-am făcut remarcat fie prin lipsa totală a mea de tehnică, fie prin vreo două baloane respinse. Da’ nu-i bai, că ziua noastră la Cupa Bloggerilor 2013, chiar dacă am ieşit pe ultimul loc la final, a fost una în care ne-am simţit excelent. Scuzate fie înjurăturile din teren, dar sper că nu se aştepta cineva să folosim un limbaj academic în timp ce jucam fotbal. În rest, să fie bine ca să nu fie rău!

Bună dimineaţa!

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on Pinterest

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *