E duminică, mi-e frig…

Am început exact cum încep toţi etern nemulţumiţii neamului nostru. Dacă e frig, nu-i bine, dacă e cald, nu-i bine, dacă sunt prezervative destule, nu-i bine. Singura stare meteorologică în care pentru mine nu e bine e atunci când plouă. Bă nene, cel mai mult şi cel mai mult pe lumea asta urăsc ploaia. Iar săptămâna asta, luni şi marţi, exact în perioada aia în care în partea asta a ţării a plouat non-stop vreo 2, 3 zile, eu a trebuit să-mi mişc dosul din casă până la gară şi mai apoi până la Bucureşti şi retur. Umbrelă? Inutilă! Nervi? Întinşi la maxim. Iar ce-i interesant e că singura mea fantezie implică ploaia… 😆

Eh, week-end-ul trecut a fost frumos şi senin, n-a plouat. Condiţiile au fost excelente pentru Cupa bloggerilorcompetiţie la care am participat alături de AdrianBogdanBogdan, (da, sunt doi Bogdani, ca să mă ecsprim în Hal’u’ ăsta), CiprianCiprian (da, sunt doi Ciprieni, ca să mă ecsprim iarăşi în Hal’u’ ăsta), DragoşNeuron şi Victor. Ce-a ieşit acolo a fost o treabă tare frumoasă. E târziu acum să scriu despre ce şi cum a fost, dar cert că e ne-am distrat bine. Am ieşit noi pe locul 8, ultimul practic, dar CF Hal’Ba, noi adică, s-a simţit extraordilingură şi namaipolonic. Tre’ să le mulţumesc colegilor de trupă pentru ziua excelentă petrecută pe terenu’ de fotbal. Iaca şi poză, în formaţie completă, de la primu’ nostru meci la competiţie, dintre #construim şi CF Hal’Ba, noi adică 😆

Cupa Bloggerilor 2013

E duminică, abia m-am trezit, am mişcat mouse-ul şi direct pe internet am intrat. De ce? Da, am din nou net acasă. Preţ de-o perioadă am un router de împrumut de la cineva, urmând ca eu să-mi cumpăr unu’ al meu, propriu şi personal, căruia să-i setez un SSID retardat, cu tot cu o parolă la fel de retardată, ceva în genul numelui pe care l-am dat telefonului la conexiunea bluetooth.

Azi-noapte, mare chestie, mare. Am simţit primul cutremur din viaţa mea. Sincer, m-am căcat pe mine de frică, şi nu neapărat pentru că a fost cutremur, dar cronologia a fost, pentru mine, cel puţin amuzantă. Înainte de cutremur cu vreo 30 de minute m-am băgat la somn. Când să aţipesc, cineva suna la uşă cu disperare. Îmi salt oasele obosite din pat, deschid uşa şi dau peste vecinu’ de la parter, care nu ştiu cum de mai reuşea să stea în picioare, că alcoolemia era pe săturate în sângele lui. Am avut noi o discuţie elegantă, despre cum el credea că i-am băgat strâmbe la nu-ştiu-cine, timp în care eu îi explicam că n-am avut nicio treabă, habar n-am despre ce vorbeşte, în aşa fel încât să nu supăr namila beată, de 100 şi ceva de kile ce stătea în faţa mea. Eu, cu ale mele 85 de kile, să spunem că eram puţin în dezavantaj, plus că sunt destul de incert în ceea ce priveşte labilitatea psihică a omului, dar trecem peste. Lămuresc omu’, îmi urează noapte bună, pleacă la bârlog. Eu îmi târâi oasele până-n pat, iar două, trei minute mai târziu îmi dau seama că patul se zgâlţâia serios. Primul gând? „Ce mama dracului a dărâmat nebunu’, frate!?„. Câteva momente mai târziu, am luat telefonu’ în braţe şi m-am liniştit în clipa în care am intrat pe Facebook şi am văzut postate într-un interval de doar câteva secunde, la 5 fără 5 dimineaţa, cel puţin 10 statusuri în care era menţionat cuvântul cutremur. Serios, m-am liniştit aflând a fost doar un cutremur. 😆

Acum că activez din nou în online, am destul de multe chestii cu care voi ajunge la zi, ştiri despre fel de fel, treburi cu proteste şi alte cele. Aproape că îmi pare rău că activez pe aici iarăşi. 😆 Un singur lucru îmi pare rău că l-am pierdut totuşi, iar ăla e cearta dintre Mircea Badea şi Oreste, acel schimb de replici date pe Facebook unu’ altuia. Serios, m-aş fi distrat maxim. Altfel, n-am pierdut nimic. De acum încolo însă…

E bine măcar că a început Vocea României, acel show mult prea bun despre cum oamenii cântă chestii mişto, nu ca X Factor. Au început şi sezoane noi din serialele pe care le urmăresc şi cu care sunt la zi cu vizionatul. White Collar mai tre’ să înceapă şi-s ferice. 😆 Şi ce de muzici frumoase s-au lansat în perioada asta. Mi-am frunzărit azi-noapte lista de subscriptions şi am găsit ceva chestii mişto. Plus că pot să reascult de acum încolo Chillstep, iar asta mă bucură maxim. 😀

Uh, gata altă repriză de scurte. De mult nu mai scrisesem câteva scurte… Hai, duminică mişto să aveţi!

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on Pinterest

Comentarii

comentarii

2 comentarii

  • Mihaeladm spune:

    mie imi place ploaia, dar frigul sub nici o forma. Si nici bine nu mi-e cand e frig, deci psihicul influenteaza fizicul sau invers.
    No, acum sa stii ca si eu ma bucur ca a reinceput Vocea Romaniei, ca de alteva oricum n-o sa am vreme.
    Tu mai ai un an de facu, la mine e ultimul, deci cam gata cu huzureala.
    In rest, felicitari pentru participarea la meci si la cat mai putine cutremure ! Pe mine m-a trezit din somn fara sa am vreun vecin cu chef.

    • Adelin spune:

      Eu n-am nimic cu frigul, îl suport cu stoicism de multe ori, mi-am călit organismul în privinţa asta destul destul de mult.

      Şi, practic, mai am doi ani de facultate, că anu’ III abia ce-a început. Dar sănătoşi să fim, că vine boala singură.

      Mulţam şi de felicitare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *