Coincidenţe?

Cunoaştem, cei mai mulţi dintre noi, scandalurile iscate între Mihai Bendeac şi Intact, între Mihai Bendeac şi Mircea Badea, iar mai nou, între Mihai Bendeac şi Mihai Holhoş (a.k.a. Mikey Hash). Există ştiri pe site-uri, există paginile de Facebook ale celor 3 amintiţi, există YouTube şi tot aşa. Nu este cazul să reamintesc eu despre ce fel de scandaluri este vorba. Aseara, Mikey Hash a postat un filmuleţ pe canalul său de YouTube, în care, printre altele, anunţă că iComedy revine pe micile ecrane vineri, de la 8 juma’, pe Antena 1. Eh, în imaginile postate apare şi Mircea Badea, în platoul unei emisiuni al cărei format cu siguranţă că l-a blamat la un moment dat în emisiunea lui, În gura presei. Filmuleţul nu este postat dintr-o coincidenţă şi, din punctul meu de vedere, e ceva ce nu-i face cinste lui Mikey deloc, dar absolut deloc. Vă prezint imaginile.

Este singurul video de pe canalul lu’ Mikey la care nu sunt permise comentariile, rating-urile sunt dezactivate, este menţionat numele lui Mircea Badea chiar în titlu. Coincidenţe? 🙂 Nţ, nu prea cred. 😆

Şi da, în ultima vreme, după ce-am citit atâtea şi atâtea postări de pe pagina lui Mihai Bendeac, după ce-am văzut câteva chestii postate de el pe YouTube, după ce-am început să înţeleg cam cum gândeşte omul ăsta, am ajuns la gânduri mai bune în ceea ce-l priveşte. Mikey îmi plăcea deja… sper că nu-l va strica ograda Intactului. 🙂

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on Pinterest

Comentarii

comentarii

8 comentarii

  • Nicu Pavil spune:

    Buna ziua,
    Va deranjez pentru doua minute venind la d-voastra cu rugamintea de a posta cateva randuri despre mine.Am nevoie de sprijinul d-voastra pentru a trece peste acest obstacol care a venit in viata mea acum o luna de zile.Mai multe detalii despre mine le gasiti pe pagina de blog:http://nicupavil.blogspot.ro/ sau pe pagina de facebook:https://www.facebook.com/NicuPavil?ref=hl
    Detalii despre mine le gasiti pe adresa de blog http://nicupavil.blogspot.ro/ sau pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/NicuPavil?ref=hl
    Va rog frumos sa-mi lasati un mesaj pe adresa mea de e-mail:nicupavil@yahoo.com

    • Adelin spune:

      Comentariul ţi l-am aprobat, dar mai departe nu mişc nici măcar un deget, din două motive.
      Primul ar fi icoana aia de pe prima pagină a blog-ului.
      Al doilea ar fi fraza asta: „De unde da-ti un banut Dumnezeu sa va de-a inzecit.

      Altfel, baftă şi noroc! 🙂

  • Ciprian spune:

    Pe 22 noiembrie, Mircea Badea prezintă alături de Mikey, iComedy. Cam cum!

    • Adelin spune:

      Ah, nu, asta nu. Ar fi cea mai proastă mutare a producătorilor emisiunii. Videoul ăsta e despre altceva, e o încercare, destul de penibilă din punctul meu de vedere, a lui Mikey de a-l şicana pe Bendeac. Cu siguranţă că nu e ideea lui Mikey, dar el e scos în faţă. Urât oricum.

  • Yamasha spune:

    mikey e prea mic si neexperimentat cu ceea ce se intampla in presa nationala, cu sicanele de acolo…mai are pana se „caleste”…

    • Adelin spune:

      Într-adevăr, mai are de muncă. E la început. Dar faza e că cu astfel de chestii, s-ar putea să atragă de partea lui publicul care nu trebuie. Video-ul ăla a strâns 65000 de vizualizări în 48 de ore. Comentariile sunt dezactivate, dar ai curaj să pariezi cam cât de multe critici i-ar fi fost aduse în comentarii?

  • Alexandru spune:

    Defapt tot „scandalul” asta e strict profesional, pentru promovare. De ce spun asta? Pentru ca in Romania sunt foarte cautate scandalurile, batjocura, nuditatea, prostia, intoleranta, cearta, etc mai ales cand toate asta’s pe tv. Bafta 🙂

    • Adelin spune:

      Promovarea cui, amice? Că din tot ce-a făcut scandalul ăsta, nimic nu-i bun. iComedy e vraişte acum. Mikey Haş nu se descurcă de unul singur cu invitații, iar atât Mircea Badea cât şi Răzvan şi Dani au dat cu el de pământ (şi mă îndoiesc că ăla era scenariul). Iar Bendeac…

      Dacă stau să mă gândesc bine, Bendeac a crescut în ochii mei acum, dar mă îndoiesc că pentru a creşte imaginea cuiva în ochii noştri, Intactul sacrifica un show de genul iComedy…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *