Putem atinge perfectiunea? Eu zic da, dar nu perfect

Mi-a venit ideea acestui blog post in timp ce vizionam un episod din Dosarele X, un serial pe care am jurat ca o sa-l fac pe incornorat in 4 si tot ii termin toate sezoanele pana sa plec la Bucharest, in 2014. Nu ca acolo n-as mai putea sa ma holbez, dar asa mi-a picat mie acum, si-asa am sa fac.

Bon, culmea este ca respectivul episod din serial n-avea nici cea mai mica legatura cu tematica astei postare de pe blogu’ lui nea Adelin. Stateam eu asa si divagam, pana cand mi s-a aprins un led in cap. Ma, oare putem fi perfecti? Evident, in secunda doi un gand mi-a aplicat un croseu mental, dupa care mi-a explicat, cu o voce suava de hipopotam, ca oamenii sunt supusi greselii, si ca nu putem fi perfecti, si ca perfectiunea este un element abstract. No bine, dar chiar nu pot sa fiu perfect pentru o secunda? Poate chiar pentru un minut?

perfectiuneDar, inainte de toate, ce inseamna sa fii perfect? Daca discutam din punct de vedere religios (ca sa nu zic „o luam religios”), perfectiunea zace in a trai fara de pacat. Pai eu cu mintea mea consider ca pot rezista un minut fara sa ma gandesc la incornorat, la cucuvele, la pistoale, si sa stau intr-un loc astfel incat sa nu calc pe nicio vietate care poate misuna in apropierea mea. Ziceti voi ca nu-i asa.

Pe de alta parte, cand ne apropiem de taramuri lumesti, perfectiunea incepe sa fie definita mult mai amplu si mai complicat; deh, defecte ale oamenilor, sa complice lucrurile inutil. Perfectiunea inseamna un corp… perfect, o minte sclipitoare, care poate raspunde la orice intrebare in fix paispe milisecunde, eventual o caruta de bani care nu vor fi cheltuiti niciodata, un Ferrari care n-a fost cumparat cu banii aia din caruta, si asa mai departe.

Ei bine, din perspectiva pamanteana (remember, we come in peace!), eu nu pot fi perfect. Si nici tu, si nici el, si nici ea. De ce? Pentru ca am ajuns la concluzia ca pentru noi oamenii de rand, adica cei ce nu sunt filozofi, e practic imposibil sa devenim perfecti chiar si pentru o secunda, avand in vedere care este viziunea noastra generala despre perfectiune.

„Io nu neg” ca unii si altii au perspective diferite despre ce este perfectiunea umana, insa mai sus am expus o parere a majoritatii, care decide de cele mai multe ori.

Da’ stau asa si ma gandesc, oare ar fi ok sa fim cu totii perfecti, si nu pentru un minut, ci permanent? Imi imaginez ca am ajunge la stadiul de a fi niste fiinte superioare, traind sub o forma de energie, si nicidecum intr-un corp, cu viata nelimitata, ajunse la punctul in care „ba, asta e. Am descorperit tot ce se putea descoperi”.

Gandesc ca nu e okey treaba asta, si e mai bine sa fim imperfecti, impiedicati, tembeli, nebuni, irascibili, creduli, ca sa avem ce face aici pe pamant. Plictiseala e perfecta, cand n-are leac.

Tony.

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on Pinterest

Comentarii

comentarii

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *