Chestiile alea luminoase

Cu toţii am văzut măcar o dată o reclamă luminoasă aflată pe marginea drumului. Dacă există un om care să nu fi văzut o astfel de reclamă luminoasă, o cruce de farmacie verde şi frumoasă, bag’seamă că e proaspăt teleportat în lumea noastră. Eh, dar nu despre asta e vorba acum.

Firmele luminoase de le vedem pe toate drumurile sunt unele simpatice, altele nu. E cam la fel cu pop-up-urile alea exasperante de pe net – poate nu la fel de exasperante totuşi – pe care ai vrea să le eviţi. Enervante pentru unii oameni, dar necesare pentru o firmă, că-i mai uşor să-ţi sară în ochi o chestie de-asta luminoasă decât un banner simplu, agăţat de-un copac. Şi că veni vorba de farmacie mai sus, noaptea, când constaţi o extorsiune a unui degajament după care poţi vedea o mare durere de cap, e simplu să orbecăi pe stradă şi să te iei după prima gruce verde pe care-o vezi flash-uind ca să ajungi să îţi cumperi un Nurofen, ceva. 

Enervante pentru mine sunt panourile cu leduri pe care le văd agăţate deasupra caselor de schimb. Eh, şi sunt unele cu fel de fel de culori şi efecte la care, dacă stau să mă uit mai mult de câteva secunde, devin al naibii de enervante, cum spuneam. Cu toate astea, trebuie să recunosc că o astfel de modalitate de promovare pentru o firmă este eficientă şi necesară. Ai de schimbat 50 de oiro, cauţi un panou de-ăla printr-un cartier necunoscut şi dai de o casă de schimb. Cum am zis în paragraful anterior, dacă ai de cumpărat o pastilă şi nu cunoşti zona, cauţi o cruce verde şi dai astfel de-o farmacie. Ce să mai încolo şi-ncoace, chestiile alea luminoase de le vedem pe stradă au rolul lor esenţial pentru aceste magazine care-şi caută clienţii.

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on Pinterest

Comentarii

comentarii

5 comentarii

  • alin spune:

    Sa vezi ce „misto” e cand mergi cu masina prin satul tau fara iluminare, bezna totala, si farmacia din sat are semnul ala verde ce te „plezneste” peste ochi dintr-o data….de vezi stele verzi…. De se nimereste vreo baba in fata ta, mai vezi pula vreo 15 secunde !

    • Tony spune:

      N-am buton sa-ti dau like, dar sunt de acord. Am un astfel de panou verde pe drumul pe care-l strabat aproape in fiecare seara dupa ce se intuneca, si este foarte nasol, mai ales cand nu merg becurile de pe stalpi.

      • alin spune:

        Sa-ti mai zi un ROMANISM de pe aici : cand nimeresti pe drum ciurda de bivoli mergan la/de la pascut, ca doar na, e drumul lor…esti un fel de zeu daca scpai fara masina sparta…

        Unuia i-a sarit unu prin parbriz, era sa ii infiga picioru in cap baiatului…

        • Adelin spune:

          @Alin: De la înălțimea la care este pus un asemenea semn, mă îndoiesc eu că te plesneşte peste ochi dintr-o dată aşa. Dar noah, dacă spui tu… Iar boii, ce treabă au vacile cu reclamele luminoase?

          @Tony: Bagi ochii în pământ şi ai rezolvat. 😆

          • alin spune:

            Care inaltime omule, 1 metru ? Cam la atata e amplasat, doar nu-i la etajul 10..

            Cum ce legatura au boi ? Pai am zis, se incadreaza la ROMANISME. Numai in Africa Europei vei vedea asa ceva….ambulante asteptand ca nu pot trece de ciurda, si omul moare in masina…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *