Când apocalipsa trece oceanul, să-i mănânce şi pă americani

manipulationPrima oară am interacţionat cu postul de televiune Antena 3 acum foarte mulţi ani de zile, cu mult înainte ca eu să votez pentru Traian Băsescu în ambele tururi la prezidențialele din 2009, şi chiar cu mult înainte ca eu să votez împotriva demiterii preşedintelui Traian Băsescu la primul referendum de demitere, cel din 2007. Eh, pe atunci consideram Antena 3 ca fiind cea mai profesionistă, cea mai obiectivă televiziune de ştiri din România. E drept, nu existau prea multe pe vremea aia, dar eu aşa o vedeam. Ei bine, anii au trecut, eu m-am deşteptat, slavă domnului! (domnului sau Domnului?

Politic vorbind, sunt cum e țața Chiva atunci când vorbeşte de Leana a lu’ Stamate cum că s-ar fi iubit cu 5 bărbați din sat, dar ea n-ar fi stat la curu’ Leanei. Pentru cine nu înțelege comparația mea, din punct de vedere politic, de fiecare dată vorbesc din auzite. Nu sunt în politică, nu vreau să mă implic în politică – deşi mi s-a recomandat asta chiar şi de către un preşdinte al filialei Prahova a unui partid mititel, nu-i mai țin minte numele – nu obțin niciun câştig dacă mă apuc să dau din gură despre politică. Cu toate astea, deşi vorbesc din auzite, aud aceleaşi lucruri spuse de Antena 3 cum aud şi foarte mulți alți oameni. Şi deşi aud aceleaşi lucruri ca şi, eu înțeleg altceva. Înțeleg că se manipulează, înțeleg că se apelează la tertipuri de cea mai joasă speță, iar toate astea pentru a deservi unui grup de oameni care doreşte foarte mult să rămână în continuare la masă şi să muşte din ciolanul cel frumos.

Acum 4 zile, pe site-ul PetitieOnline.com a fost publicată următoarea… chestie, că mi-e greu să încadrez respctivul text în vreun gen literar, mi-e greu să mă decid asupra a ceea ce este exact acel text. Link-ul respectivei chestii este următorul:
http://www.petitieonline.com/abuzurile_din_romania_trec_oceanul
Din titlul textului, tot ce înțeleg eu e că vreun fel de apocalipsă trece oceanul, făcând ravagii şi pe-acolo. Altceva ce-aş putea înțelege? Mai departe m-am pucat să citesc textul. E ca şi cum aş fi citit scrisoarea lui Gigel către mama lui Ionel, scrisoare în care Gigel ar explica cum Ionel i-a furat sandwich-urile la şcoală, l-a lovit cu mingiuța în pieptuleț la ora de sport, sau cum i-a dat Ionel lui Gigel un bobârnac peste nas. Şi sincer să fiu, ar fi fost mai bine dacă aş fi citit aşa ceva. Dar nu, am citit ceva cu care Mihai Gâdea se laudă ca fiind ceva incredibil, ceva cât se poate de corect din punct de vedere moral, legal sau mai-ştiu-eu-ce.

Lucrul care mă frapeză pe mine este popularitatea acestei petiții, faptul că petiția asta a fost semnată de zeci de mii de oameni – deşi numărul la ora actuală este de peste 100.000, eu zic să nu fim ipocriți – care cred că cele relatate acolo ar fi lucrul corect de zis. Lucrul corect de zis habar n-am care este, însă nici eu, nici alți contestatari ai Antenei 3 nu îi luăm apărarea preşedintelui Traian Băsescu. De fapt, ăsta este un lucru care trebuie bold-uit, subliniat şi de înţeles cât mai bine: nimeni dintre cei care-i contestă pe tâmpii de la Antena 3 nu-i iau apărarea lui Traian Băsescu, doar se iau de felul jegos cum îşi fac treaba. Mă rog, aproape nimeni… că-i are şi dom’ preşedinte pe-ai lui acoliţi, nu ascunde nimeni chestia asta. Revenind la numărul de semnături, care mie mi se pare incredibil, interesant e că este dublu față de următoarea petiție din toul celor mai populare petiții. Atâția proşti avem în țara asta?

Sincer să fiu, scena politică românească pe mine mă dezgustă. Cu toate astea, la vot voi merge întotdeauna. Voi merge la vot şi voi vota aşa cum cred eu că trebuie să votez la momentul respectiv. Altfel, dacă stau în casă, nu fac decât să-i las pe alţii, manipulaţi de Antena 3, manipulaţi de B1TV, de Realitatea, de RTV sau mai-ştiu-eu-care, să voteze pentru mine. Aşa, ies la vot şi ştiu că mi-am făcut datoria.

Şi că veni vorba de vot. Traian Băsescu nu mai stă nici măcar un an la Cotroceni. I se termină mandatul, în urma lui va veni altcineva, iar eu tind să cred că omul se va da la fund, indiferent care-i vor fi motivele. Ei bine, pentru ce fac ăştia atâta gargară la ora asta? Chiar atât de disperaţi să fie pentru amărâtele alea de voturi?

Şi pentru că Traian Băsescu e de vină pentru tot, propun spre lecturare următorul text:
http://www.academiacatavencu.info/actualitate/live-text-ponta-fuge-de-femei-tocmai-la-antena-3.html

În rest, minte să avem, că nevoie de ea avem oricum…

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on Pinterest

Comentarii

comentarii

8 comentarii

  • un Neuron spune:

    domnului sau Domnului, cum vrei tu.
    Mo, ţara-i plină de proşti. Naşpa e că toţi au drept de vot.

  • Yamasha spune:

    e manipulare… dar e d-aia buna. noi, generatia noua ne prindem mai usor, insa cei batrani, de la tara, fara scoala… sunt prostiti de ei.
    n-avem ce face… mi-e ca la anul o sa iasa antonescu presedinte :|:|:|:|:|:|. Va fi vai de noi!

    • Adelin spune:

      Marius, măcar de-ar fi vorba doar de cei mai bătrâni. Problema e că sunt destui dintre rândurile noastre care, la fel, cască gura la ce zic anteniştii…

      Cât despre Antonescu preşedinte, deşi nu-mi place s-o spun, dar nu cred că-l va bate Mihai Răzvan Ungureanu…

  • Marcuis spune:

    Spunem noi ca suntem contra lui Basescu dar felul cum i-a manevrat pe toti este unul mai mult decat important, e adevarat ca nu are totul sub control, insa o mare parte mai are iar atunci cand isi pierde controlul Pac referendum!
    Cel mai mult mi-a placut cum a da cu flit cererea unui presedinte american de a-si da demisia.
    Cat despre sfarsitul lumii, e la fel ca Basescu, nimic nu asa cum se asteapta lumea.

  • eye spune:

    domnului cu d mic, nu vad motive reale ca domnului sa die scris cu d mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *