3 Sud Est revin cu emoții

3 Sud Est - EmotiiDa, gata, s-au reunit ăştia care ne-au făcut copilăria mai simpatică. Nu ascund – cum se dau alții rotunzi – faptul că ascultam 3 Sud Est atunci când eram mai mic şi mai deştept. Ascultam, îmi plăceau. 🙂

Acum s-au reunit şi au venit cu un nou single. Emoții se numeşte, şi sună cam aşa:

3 Sud Est – Emotii (Official Single)

Nu e nici cea mai frumoasă melodie, nici cea mai urâtă. E ok, se poate asculta frumos şi bine.

Mi-aduc acum aminte de-o fază de acum câteva luni. Eram la coadă la shaormerie, undeva la Sala Sporturilor din Ploieşti, unde era un concert în care cântau mai mulţi artişti, printre care şi Laurenţiu Duţă. În faţa mea, două bididoaice care nu cred că aveau mai mult de 12 sau 13 ani, dezbăteau ele faptul că pe scenă urma să cânte sus-numitul, Laurenţiu Duţă. Din amintiri, încerc să redau dialogul lor.

– Cine urmează, fată, să cânte?
– O să fie Laurenţiu Duţă ăla, fată, care cânta cu 3 Sud Est melodia aia cu „Amintirile mă chinuiesc, amintirile mă răscoleeeees„, prostia aia.
– Ce varză erau!

Păi să nu le fi luat eu de urechi un pic, să le fi dat câte un dos de palmă şi să le fi zis frumos de sănătate? Şi acum ar trebui să zic ceva de genu’ „ce proşti şi ăştia mici, nu ştiu ei ce mişto era pe vremea noastră, copilăria noastră a fost mai frumoasă!„. Dar nu, nu se pune problema să zic aşa ceva.

Într-altă ordine de idei, să vedem cât ţine reuniunea asta a trupei – una dintre multele – copilăriei noastre.

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on Pinterest

Comentarii

comentarii

4 comentarii

  • Andrei spune:

    sunt curios care e media de varsta a fanilor actuali?… astept revenirea celor de la Vama Veche.

    • Adelin spune:

      Trupa asta a avut mereu fani de toate vârstele. Şi, în funcție de ceea ce vor scoate în perioada următoare, media aia de vârstă va creşte sau va scădea.

      Cât despre Vama Veche… există Vama, ceea ce, pentru mine, e fix acelaşi rahat. 🙂

  • Tony spune:

    Maimute d-astea (si maimutoi raperi) sa tot gasesti. Ii astept si eu pe astia actualmente in voga sa aiba concerte in New York, Vegas.

    Tin minte si-acum cat m-am rugat de mama sa-mi ia caseta cu „Îmi Plac Ochii Tăi” 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *